O seara cum n-am mai vazut demult: alba si rece.
Te tineam in brate si te sarutam fara sa respir.
Nu te cunosteam aproape deloc.
Iti stiam doar trasaturile fetzei si nici pe acelea foarte bine.
Doar cat sa te deosebesc din multime, dar mi-era de-ajuns.
De fiecare data te vedeam, te luam de mana si imi descheiam bluza in mijlocul strazii, ca sa-mi mananci sfarcurile fierbinti. Atat. Curiosii priveau cum imi strangeam sanii-n maini si te ademeneam sa mi-i sugi.
Nu vorbeam decat despre placere. Vorbeam putin si ne sarutam mult.
Atat de mult incat imi doream ca toata carnea ta sa o pot absorbi in adanc.
Ce tu vedeai ca ma inghenunchea era un dar divin pentru mine.
M-ai intrebat daca imi place sa daruiesc placere.
Pe ce lume traiesti? Nu-ti vezi profilul in oglinda? Sau nu stii ce gust are carnea cu care ma ademenesti in fiecare zi?
As vrea sa ies din canalul albastru, dar acolo esti tu, frumos necunoscut, tinandu-ma prizoniera intre viata ta de un clasic model si aventurile adolescentine pe care le practici cu un firesc irezistibil.
Cum poti sa fii atat de perfect sufleteste si totusi sa te scurgi cu atata usurinta in bratele mele, manjit de pacat? Cum poti avea atat de multa intelepciune fara a gandi?
Cu simplitatea ta mi-ai anulat ani intregi in care am crezut ca am reusit sa-nteleg.
Nu mai stiu cine are dreptate. Deocamdata ea nici nu mai exista.
Exista doar speranta ca vei aparea din nou pentru a ma ridica in flacari, de acolo de jos, din canalul albastru.
-d-lui I.A.
03.02.2012
|
| Home | Fashion | Global Politics | The Black Sea | Poetry | Dance | Endocrinology | News | Comments |Contact| Archive | |
No comments:
Post a Comment