Din vis...

Iubitul meu cu ochii blanzi
Scursi ca rasina din poveste
Care, de ani, mi-au picurat in gand,
Chiar daca lumea noastra nu mai este...

O mare mi s-a strans in suflet
La fel de grea ca mierea de pin,
Pe care cea de zi cu zi uitare
M-a ajutat pan' acum sa o tin.

Era prea nemarginita ca sa pot sa o vad
Si prea melodioasa ca sa pot s-o aud
Cand cu bratele ei vascoase si dulci
Ma tragea spre un dor nestiut...

Imi tineam in mod curent rasuflarea
Si nu-mi dadeam seama de ce,
Pierduta pe alte taramuri
Unde nici un cunoscut nu mai e...

Pana cand, intr-o noapte,
Purtat de umbre, de ceata si gol,
Mi-ai aparut, din visele sparte,
Pe perna sifonata pasindu-mi domol...

Anevoie intorcandu-mi, de pe o parte pe alta,
Mierea pe care-o adunasem in minte,
Inotam prin rasini, intre veghe si somn,
Sarutandu-te adanc si fierbinte...

Valuri de sange imi bateau in tample
Ca mareele in peretii-unui vas,
Spargandu-se in bucati de aduceri aminte
Ce ma obligau incet sa te las.

Inima mare imi pulsa cu greu,
Atat de plina de tine,
Cautand intr-o fisura de zori
Ceva mai usor la care sa se-nchine;

Am deschis ochii mari
Ca doua ecluze
Si tot ce era-n ea s-a revarsat
In aceste cuvinte confuze.

-d-lui Alin T.
01.01.2014