Statuia fara Aripi

Eu sunt statuia fara aripi
Prinsa-n suruburi de banca pe care-am cautat-o atat, pentru tine;

Ca un con deschis, de sub merii sihastri,
Cerul ridica albastrul spre astri
Iar tu, urcandu-ma incet pe pilastri
Inca mai vorbesti pentru mine.

Primavara isi scutura florile de gheata
Pe corpul meu compact;
Prin crapaturi te vad iar in fatza
Ochii verzi, cu cristalinele tulburate-n culori,
Si sprancenele cu siluete de spada
Ma pun din nou la adapostul lor.

Doua mere se rostogolesc
Crescute din muschiul care ma-mparte in inimi;
Tu, poftind, ca pe petale le mangai,
In causul palmelor, cu foame le iei,
Intre buze le prinzi si le gusti pan' la plasma,
Siropul prelins din inceput de durere
Cu nesat il storci si il bei.

Cu dintii stralucitori ca de marmuri
Le musti incet si bumbii li-i sugi,
Cu degetele prinse de ei, catre tine ma tragi,
Le strangi cu putere in maini si bumbii cu limba-i rotesti,
Din piatra, in carne vie din nou ma prefaci
Si mintea, in cer, cu presiune mi-o urci.

Deschid ochii plansi si ma scol de pe banca
Tu n-ai fost aici, doar trecatori ce se uita la mine;
Trupul meu de piatra nu mai are fiori
Tramvaiul ma duce pe drumul stiut,
Cladiri imi vorbesc, pe rand, despre tine.

Ajung in camera mea, cu stomacul spasmodic si gol
Incerc sa ma dezbrac, dar hainele zgarie si dor
Imi privesc furtuna de sub ochi, in oglinda,
Si fatza, in palme, de realitati mi-o pun la adapost
Pe merele pulsande vad pete ca doua ventuze-
Niste hartzi rosii, difuze
Ce-mi dau senzatii confuze...

Cu viteza nervului incep inconstient sa ma mint,
Dorinta-mi radiaza in pantec;
Din amintiri, in ochii deschisi imi tresari iar, cu alint,
Si ma intreb: Ce-o fi fost?...

- d-lui Julian Aur
09.03.2012